Turism

Cele mai importante obiective turistice, pe lângă peisagistică, multitudinea datinilor sunt:
 Aşezarea fortificată Cuzdrioara

Aşezarea fortificată de la Cuzdrioara (magh. Kozárvár) (denumită şi Cetatea chazarilor), judeţul Cluj (amplasată in cimitirul reformat) este înscrisă pe lista Monumentelor Istorice ale judeţului Cluj, elaborată de Ministerul Culturii si Cultelor din România în anul 2004.
Cetatea este formată dintr-un val de pământ circular cu un diametru de 50 de metri şi mărginit de un şanţ. Dimensiunile valului variază de la 7 metri lăţime şi 3 înălţime pe latura sudică la 10 metri lăţime şi 6 înălţime pe latura de nord. Cetatea a fost distrusă, necunoscându-se motivele distrugerii. Cercetările arheologice au descoperit în zonă obiecte de bronz din secolul IX.
Cetatea este cunoscută şi sub numele de Cetatea chazarilor. Anonimus îi pomeneşte pe chazari în lucrarea sa Gesta Hungarorum printre supuşii lui Menumorut. Chazarii au fost o populaţie semi-nomadă de origine turcică, care în secolele VII-IX au pus bazele unui stat în zona Mării Caspice.

Regele Ungariei şi Croaţiei Andrei al II-lea (1205-1235) a făcut cadou satul magistrului Denes, unul din strămoşii familiei Bánffy, familie care a rămas în posesia satului până în secolul al XVII-lea.
 Conacul Teleki din Cuzdrioara
Conacul din Cuzdrioara, este înscris pe lista Monumentelor Istorice ale judeţului Cluj, elaborată de Ministerul Culturii si Cultelor din România în anul 2004. A fost construit în secolul XVIII de către familia Teleki şi adăposteşte actualmente şcoala locală generală.