Istoricul localităţii

Primele mărturii arheologice descoperite până în prezent pe teritoriul comunei datează din epoca bronzului (1700-700 î.e.n.).
Primele menţiuni documentare scrise, referitoare la Cuzdrioara, datează din anii 1205-1235, când regele Andrei al II-lea dăruieşte jumătate din pământul numit Kozar, care aparţinea cetăţii Solnoc, comitatului Dionisie Banffy. De la această dată şi până în secolul al XVII-lea, satul rămâne în proprietatea acestei puternice familii nobiliare, una dintre cele mai bogate din întreaga Transilvanie. Din punct de vedere politic, Cuzdrioara va face parte în tot cursul evului mediu din comitatul Solnicul inferior.
La 21 ianuarie 1249, regele Bala al IV-lea dăruieşte magistratului Pavel, judele curţii regale, pe veci lui şi urmaşilor lui, mai multe moşii din diferite comitate, între care şi jumătate din moşia Kozac. Cealaltă jumătate rămâne mai departe lui Dionisie Banffy. Acesta ajuns mai târziu la demnitatea de paladin al Ungariei, ridică aici o cetate, denumită în anul 1261, Kozavar, ceea ce înseamnă cetatea cozarilor.
În anul 1638 locuitorii satului se disting în mod deosebit la construirea podului de la Dej de peste râul Someş, drept pentru care principele Rakoczi îi scuteşte de plătirea vămii peste acest pod.
În decursul anilor datorită evenimentelor istorice, populaţia satului a fost de nenumărate ori decimată. O creştere masivă a populaţiei satului se observă între anii 1730-1750, cînd proprietarii aduc în sat iobagi, români din alte ţinuturi. La recesământul din anul 1750 ne spun sursele istorice, existatu în sat 50 de familii de iobagi, care aveau împreună 22 ½ de sesii de pământ şi locuiau în 50 de case, o văduvă cu o casă şi o sesie de pământ, 49 de familii de jeleri care aveau împreună 36 ½ sesii de pământ în hotar şi locuiau în 40 de case şi alte 26 familii de jeleri care nu aveau deloc pământ extravilan şi toate la un loc străpâneau abia 5 parcele intravilane. Existau de asemenea 25 de familii de venetici care nu aveau nici un fel de pământ şi nici case în proprietatea lor. În total existau în anul 1750, 79 de fumuri.